„Am făcut o propunere în acest sens și nu am făcut o propunere ca să mă aflu în treabă”, a răspuns ministrul Eugen Teodorovici dacă l-a propus pe Ionuț Mișa și dacă fostul ministru este recomandarea sa personală.
„Este o propunere făcută către prim-ministru de numire a domnului Ionuț Mișa în funcția de șef al ANAF. (…) Toate explicațiile și argumentele vor fi date, după ce numirea apare în Monitorul Oficial”, a mai spus Teodorovici.
Întrebat dacă a demis șefi de la ANAF: „Nu, nu”. În spațiul public apăruseră informații că peste 20 de directori din ANAF urmează să fie schimbați.
„Evaluări trebuie să fie în permanență pentru că vorbim despre o structură extrem de importantă a statului, de a cărei activitate depinde cam tot ce înseamnă economiei în această țară și nu numai. Evaluarea pe care o face viitoarea conducere, va veni cu un plan clar de măsuri de schimbare a situației, soluții care să ducă la o abordare mult mai corectă și eficientă”, a declarat ministrul de Finanțe.